Am citit azi articolul lui Adrian Ciubotaru şi m-am simţit un pic vinovat că nu am mai postat de câteva zile. Vinovat nu faţă de cititorii mei atât de mulţi încât abia am degete la o mână să-i număr, ci mai degrabă faţă de mine. Când am început acest blog eram convins că voi scrie des şi mi-am şi impus să nu existe carte pe care s-o citesc şi să nu-i fac şi o recenzie aici, aşa, măcar de exerciţiu. O astfel de carte a existat, prin august, Rebecca de Daphne du Maurier, iar zilele astea s-au mai adunat vreo două. Ceea ce nu-mi chiar face cinste. Până alaltăieri am avut o scuză să nu postez nimic, dar de azi înainte trebuie să recuperez. Aşa că voi scrie măcar recenzia la Durabila iubire, de Ian McEwan şi cine ştie, poate şi la Interpretarea gesturilor, o carte a lui Joseph Messinger care la început m-a entuziasmat dar i-am găsit între timp nişte ciudăţenii.
Altfel, ieri am fost la liceu, pentru deschidere, deşi nu mai sunt pe acolo. M-am întâlnit cu vreo 5 colegi, i-am salutat pe foştii profesori şi pe fosta dirintă, care s-a bucurat foarte mult să ne vadă. De fapt, toţi profii s-au bucurat foarte mult. Credeam că totul va fi schimbat, habar n-am de ce. Totul a rămas aşa cum l-am lăsat, aceleaşi coridoare, drumuri, panouri, aceiaşi oameni în aceleaşi locuri pe coridoare (aproximativ, ştiu). Am plecat de acolo uşor nostalgic şi plin de o stare de bine. Din motive pe care nu vreau să mi le amintesc, starea asta de bine s-a dus naibii la puţin timp după ce am ajuns acasă. Acum e totul bine, oricum...
Mă apuc de recenzii. Articolul de mai sus cred că mă va impulsiona pentru o vreme. Îmi place mai ales ultimul punct, care te pune pe gânduri, la fel ca multe din articolele lui Adrian Ciubotaru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu