Durabila iubire

...de Ian McEwan. Cartea asta mi-a dăruit-o profesorul de sport, prin primăvară, când m-a văzut cu ea în mână. Eram la el în birou şi discutam despre monede. Am luat-o în mână din curiozitate şi el mi-a dăruit-o pe loc, spunându-mi că nu are ce face cu ea. S-o citească nu s-a mai gândit. Pe prima pagină scria frumos ediţia a III-a iar referinţele despre autor erau la rândul lor foarte bune. Asta ar fi trebuit să mă determine s-o citesc atunci. N-am făcut-o. Aveam un Bac de pregătit şi o grămadă de alte lucruri pe cap, plus o interdicţie la lectură. Prin urmare am pus-o în bibliotecă, am mai luat-o în mâini zilele alea şi încet-încet am uitat de ea. Am regăsit-o abia săptămânile trecute, o cărţulie cu copertă roz, apărută în Colecţia Cotidianul, în 2006. M-am apucat de citit şi n-am fost deloc dezamăgit.
   Povestea e cam aşa. Un autor de cărţi de popularizare, care tratează orice subiect de la dinozauri la telescopul Hubble, se află cu soţia sa, profesor universitar, la un picnic, pe lângă Londra. Cei doi sunt martorii unei tragedii cu un balon cu aer cald, care implică moartea unui om. Cu această ocazie protagonistul, tototadă narator, Joe Rose, îl cunoaşte pe Joseph Parry, care îi va da viaţa peste cap. Rose şi partenera sa se înţelegeau foarte bine după 7 ani de convieţuire, până la apariţia lui Parry, care le va zdruncina vieţile peste măsură. Parry este un erotoman bolnav, suferind de un sindrom cu nume complicat, care se îndrăgosteşte iremediabil de Rose şi, datorită bolii, are impresia că şi eroul cărţii îl iubeşte. Ăsta e sindromul cică, bolnavul are impresia că persoana „iubită ” îl iubeşte la rândul ei. Nu contează că iubirea e homosexuală sau nu. Astfel Rose se trezeşte hărţuit, primeşte telefoane de la Parry, scrisori lungi de dragoste, tot felul de invitaţii. Culmea, Clarissa, soţia sau doar prietena, că sincer nu m-am prins sigur, crede că Parry este doar o expresie a frustrărilor lui Joe şi din această cauză relaţia lor se răceşte. Şi nici poliţia nu-i este de niciun ajutor eroului nostru. Lucrurile iau nişte întorsături neaşteptate, cu tentative de crimă şi despărţiri dar până la urma totul se termină cu bine. Aceasta e cea mai mare surpriză a cărţii, de fapt, că totul se termină cu bine, după ce savurezi toate întâmplările, toate grijile şi frustrările lui Joe Rose, referitoare şi la lumea academică care îl marginalizează datorită articolelor şi lucrărilor sale de popularizare. Cum se termină? Vă las pe voi să descoperiţi citind o carte care nu degeaba a ajuns la a III-a ediţie, plus o ecranizare. Cu alte cuvinte, o carte foarte bună. Părerea mea. O altă părere, un pic diferită, găsiţi aici. Lectură plăcută!