Scrisoarea pe care nu o vei citi niciodată

Dar pe care am terminat-o azi. Un roman excelent al lui Nicolae Strâmbeanu, inginer şi profesor universitar, care a debutat la 48 de ani, o vârsta la care mulţi alţii îşi fac bilanţul. Cartea asta m-a prins încă de la primele pagini şi m-a purtat aşa, captiv, fascinat, până la a 310-a, când s-a povestea s-a oprit, într-un final deschis pe marginea căruia se mai putea scrie mult. Acesta ar fi singurul cusur pe care l-aş putea găsi, cu mare greutate şi fără niciun pic de indulgenţă. Cum eu totuşi sunt din cale-afară de indulgent, prefer să renunţ şi la unica obiecţie.
    Am rămas impresionat mai ales de felul cum se lucra în întreprinderile comuniste. Pardon, cum se freca menta în întreprinderile comuniste. Întreaga acţiune se petrece prin combinatele ceauşiste, ba la Râmnicu-Vâlcea, ba la Turnu Severin. Personajul-narator, un inginer, povesteşte tot ceea ce i se întâmplă sub forma unei scrisori către o fostă iubită, Prinţesa. Întreaga poveste a celor doi este împrăştiată printre paginile cărţii dar recompunerea ei este fascinanată. Mi-a plăcut enorm umorul degajat din paginile albe, aproape noi, nealterate de statul prin anticariat. N-am mai râs de mult cu o carte de beletristică în mână. Nici nu aveam cum să mă abţin văzând portretele de muncitori care ştiau cel mai bine cum să evite turele, cum să manipuleze şefii şi mai ales cum să fure, fiecare după posibilităţi, de la statul socialist.
Cartea asta poate fi un ghid pentru cei care se întreabă dacă nu cumva era mai bine atunci, pe vremea împuşcatului, un ghid care prezintă mentalităţi, fapte, poveşti, tot ce ţinea de viaţa unei întregi naţii, vreme de peste 40 de ani. Terminând cartea, mi-a rămas impresia dureroasă că vor mai trece ani buni până când societatea noastră îşi va reveni din mocirla unde a stat scufundată atâta amar de vreme. Dar despre astea, cu altă ocazie. Până atunci, să ne bucurăm de o carte care chiar merită savurată. Lectură plăcută!

- NU-I RUŞINE să munceşti. E ruşine să furi. Şi să te prindă.
- Dă-o dracului, nea Carici! Mai lasă şi pentru alţii...
- Domn' inginer, dacă trece o zi fără să mă lipesc de nimic, mă frec cu spatele de perete, să duc măcar niţel var acasă...Şi mai ales nu uitaţi:

                             ,, Cine-i harnic şi munceşte
                                 Are pula mea
                                 Cine-i leneş şi chiuleşte
                                 are tot ce vrea ”
( p.213)