Fricile Evului Mediu târziu şi ale Renaşterii

   Acestea sunt temele excelentului studiu al lui Jean Delumeau, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII)-o cetate asediată, apărut la editura Meridiane în anul 1986, traducătorul din limba franceză fiind Modest Morariu. Specialist în istoria creştinismului şi în Renaştere, membru al Academiei Franceze, autorul a creat o lucrare excepţional de bine documentată, o mare varietate de surse (lucrări teologice, coduri de legi, scrieri literare, documente cu caracter juridic, proverbe, studii etnologice etc) fiind folosite. Scopul său a fost acela de a stabili rolul Fricii în desfăşurarea proceselor istorice şi de a diseca fiecare temere în parte a omului de la sfârşitul Evului Mediu şi începutul Timpurilor Moderne. Nu consider că rândurile care urmează vor constitui ceea ce se cheamă o recenzie întrucât lucrarea lui Delumeau, în ciuda faptului că nu este atât de mare (sunt două volume în formatul specific editurii Meridiane de dinainte de 1989), este deosebit de vastă ca şi conţinut, atât prin importanţa proceselor disecate (vrăjitoria, ura faţă de evrei, statutul femeii în Evul Mediu etc) cât şi prin vastitatea surselor folosite, care implică o cunoaştere superioară a Evului Mediu şi a surselor sale precum şi a istoriografiei ultimului secol, competenţe pe care sunt nevoit să mi le declin. Aş dori ca rândurile ce urmează să fie socotite un îndemn la lectura acestei lucrări care merită toată atenţia, nu numai a istoricilor, ci şi a celor care doresc să cunoască omul şi transformările la care acesta a fost supus de-a lungul unor perioade care astăzi poate nu ne mai spun nimic, dar care sunt fascinante la o analiză mai atentă. Cititorul nefamiliarizat cu lucrările istorice va găsi în această carte o nouă metodă de tratare a istoriei, opusă celei cu care a luat contact în liceu sau şcoala generală, un model de istorie care există în Franţa din 1929 şi care se va încetăţeni mai bine şi la noi.
   Prima temere analizată de autor este frica de mare, văzută în Evul Mediu ca un spaţiu în permanenţă ostil, stăpânit de diavoli, unde moartea pândeşte la orice pas. Sunt o mulţime de proverbe care recomandă evitarea corabiei ca mijloc de transport. Acest statut nefavorabil se răsfrângea şi asupra marinarilor, văzuţi ca eterni depravaţi, asociaţi cu ereziile şi marginalizaţi. Teama de noutate a fost din nou destul de frecvent întâlnită, autorul observând că multe răscoale erau ostile schimbărilor. În literatura de atunci se găseau destule trimiteri la o vârstă de aur, când lucrurile mergeau bine, opusă prezentului decadent. Nici chiar reformaţii nu doreau o inovare a Bisericii ci o întoarcere la creştinismul primitiv pe care îl idealizau. De o analiză detaliată se bucură frica de lupi, care a dus la vânători colective, la apariţia unui Sfânt Loup şi chiar a unei rugăciuni specifice, Tatăl nostru al lupilor. Frica de ciumă era una dintre cele mai puternice, această boală fiind prezentă în iconografia vremii, una dintre cele mai populare imagini ale sfârşitului Evului Mediu, dansul macabru, apare din 1348. Temerile de Satan şi de acţiunile lui implicau ostilitatea faţă de musulmani şi evrei, consideraţi agenţi ai acestuia şi confruntaţi deseori cu ostilitatea populară. Evreii erau persecutaţi datorită unor cauze inventate şi absurde (motivul preferat invocat de persecutori era faptul că evreii încercau să spurce ostia, ca o continuare a răstignirii lui Iisus) dar care prindeau la mase tocmai datorită acestei frici. 

   Ultimul aspect asupra căruia mă voi opri se referă la statutul femeii în epocă, perioada analizată fiind una în care predomina misoginismul, reflectat în arte şi în cultura scrisă, ajungând şi la mase. Căsătoria avea un statut interesant care, cel puţin pe mine, m-a surprins, ea nefiind nici pe departe idealizată. Ilustrativ în acest sens este un proverb francez: Celui pe care Dumnezeu vrea să-l ajute îi moare nevasta (vol II, p.253). Încheind aici, am să urez ca pe vremea când publicam mai des: Lectură plăcută!

Sursa foto

Divagaţii eliadeşti

   Recomand oricărui elev sau student volumul IV din publicistica lui Mircea Eliade, Virilitate şi asceză( Humanitas, 2008). O carte senzaţională despre preocupările unui tânăr dintr-o lume de mult apusă, care nu pare să se întoarcă. Volumul cuprinde articolele publicate de Mircea Eliade în anul 1928, pe când avea doar 21 de ani, înainte de plecarea sa în India. Articolele au subiect variat, deseori un caracter polemic, deseori sunt manifeste şi îndemnuri către cei pe care autorul îi considera generaţia lui. Toate se caracterizează prin stilul literar impecabil şi printr-o bogată cunoaştere a subiectelor tratate. Multe dintre articole vorbesc despre scriitori, curente literare, cărţi noi apărute în străinătate, lucru care poate crea o impresie asupra nivelului cultural al celor care citeau pe atunci presa. Nu putem afirma că toţi erau devoratori de critică sau filosofie, dar preocupările multora tindeau în această direcţie. Un ziar de mare tiraj, Cuvîntul, îşi permitea să publice articole bogate in conţinut cultural, ştiind că astfel nu îşi va îndepărta cititorii, ci din contră, îi va apropia.
   Acest articol nu se doreşte o recenzie. Mărturisesc că de astfel nici nu am încheiat lectura volumului, ba chiar am ajuns doar la jumătate. Subiectul e destul de vag, despre preocupările noastre, ale tinerilor, despre dezorientări, internet şi multe altele. Nu cred că greşesc dacă îmi pun o întrebare: suntem oare noi o generaţie? Eliade însuşi ar fi derutat dacă ar trebui să dea un răspuns. Generaţia noastră, a celor născuţi după Revoluţie ( sau după Lovitura de Stat, fiecare cum doreşte), nu pare să aibă nicio unitate în nimic. Suntem împărţiţi în obiective, în gusturile muzicale atât de variate, în maniere, iar în final în scopul pentru care luptăm. Cei din  vechile generaţii ne împart în două categorii: cei care citesc, şi cei care au renunţat la acest obicei, din raţiuni închipuite. Nu cred că Mircea Eliade îşi putea închipui o generaţie de orăşeni care să nu fi pus mâna pe carte. În multe articole vorbea despre experienţa pe care o dau anumite cărţi, anumite lecturi, criticându-i aspru pe cei care preferau autori facili. Un articol în special ( p.66) vorbeşte despre cinci cărţi care ar trebui citite într-un an, cărţi grele, profunde, din care nu am citit nici una şi nici nu cunosc pe cineva să le fi citit. Putem oare vorbi de o generaţie când atâţia tineri nu doar că nu caută experienţele spirituale, singurele care deschid, în opinia lui Eliade, valorile spirituale (p.85), dar nici nu-şi propun acest lucru, preferând bezna ignoranţei. Ce ne poate uni pe noi ca generaţie? La nivel intelectual, poate nimic. Suntem împărţiţi, repartizaţi pe prea multe paliere, cu mentalităţi diferite. Atunci era altceva, o oarecare omogenitate. Elitele şi gusturile lor erau imitate, astăzi acestea au dispărut sub un val de mediocritate promovat de tabloide. Şi odată cu ele, un întreg complex de valori. Aş vrea să mai văd tineri pricepuţi la pictură, capabili să emită opinii pertinente despre o operă de artă. Sau pricepuţi la literatură, la teatru. Suntem puţini cu astfel de preocupări, şi suntem izolaţi.  Mediul în care ne trăim ne oferă mult prea puţin pentru a ne dezvolta iar plecarea din ţară devine pentru mulţi o opţiune din ce în ce mai atrăgătoare.
   Nu doresc să divaghez foarte mult. Problemele culturale cu care se confruntă gerneraţia mea (căci cel puţin la nivel cronologic constituim o generaţie) sunt mult prea complexe pentru a putea fi dezbătute în acest articol. Ar fi necesare mult mai multe, iar o analiza care nu se sfârşeşte cu soluţii este inutilă. Despre soluţiile pe care eu le consider posibile pentru răspândirea lecturii în rândul tineretului voi vorbi în alte articole. Altundeva doresc să ajung, la internetul care contituie o cauză a acestei decăderi. E paradoxal dacă ne gândim că tot prin internet avem acces la (cel puţin teoretic) întreaga gamă de informaţii a lumii. Sună bine, dar oare e adevărat? Citindu-l pe Eliade am fost şocat de bogata documentaţie pe care o avea asupra oricărui subiect tratat, cu o cunoaştere amănunţită a publicaţiilor străine şi a tuturor lucrărilor de referinţă. Asta fără a umbla pe Google sau pe Wikipedia. Totul obţinut din acele gadget-uri pe care din ce în ce mai mulţi uită să le folosească, lipsite de mouse sau de vreo funcţie de căutare, care au alimentat setea de cunoaştere a omului şi, cred eu, o vor alimenta încă multă vreme: cărţile.
   Perioada romantică a internetului a trecut. Părinţii noştri, cei mai în vârstă, încă îşi mai pot permite să se lase fascinaţi de magia informaţiei fără limite. Tinerii nu mai au voie. Internetul trebuie văzut ca ceea ce este în esenţă: o simplă unealtă. O sabie cu două tăişuri, cu care prea mulţi ajung să se taie. Această unealtă este vitală în multe alte domenii dar nu are voie să intervină în procesul educaţional. Sau cel puţin nu în măsura în care intervine acum. Sunt prea mulţi profesori care îşi trimit elevii pe internet după surse, în loc să ofere clar o carte, cu precizarea eventual a paginilor pe care trebuie să le parcurgă. Internetul nu va oferi decât informaţii facile, uşor de digerat, mult prea uşor de preluat, care în nici un caz nu va fi asimilată. Iar prin aceasta se strică multe. Dispare obiceiul de a citi, bucuria de a descoperi o informaţie din mai multe surse, de a cerceta, sentimentul că ai realizat ceva ce este al tău, doar al tău, şi nu poate fi modificat de nimeni. Folosit astfel internetul încurajează furtul şi copierea mecanică, promovează  indiferenţa faţă de drepturile de autor care nu are cum să ducă către lucruri bune. Eu sincer cred că multe lucruri se vor schimba în viitor şi că filmele sau muzica ce astăzi circulă necontrolat, vor fi aspru restricţionate. Altfel va dispărea orice respect pentru dreptul de autor, lucru pe care societatea nu are cum să îl permită. Utilitatea internetului stă altundeva, în comunicare, economie, domenii care au fost schimbate radical de noua tehnologie. Educaţia trebuie făcută cu materiale sigure, elaborate de specialişti, care costă bani şi nu pot beneficia de gratuitatea pe care fiecare o caută online.
Mult prea mulţi adulţi sunt fascinaţi de internet tocmai datorită acestei revărsări de informaţii. Ar trebui poate înţeleşi, vechiul regim nu le-a permis acest lux, şi acum refulează. Dar tuturor celor care au impresia că se documentează temeinic de pe internet le recomand volumul de mai sus. Pentru a vedea ce însemna adevărata documentare şi care erau rezultatele. Până atunci, eu mă întorc la citit...