Divagaţii eliadeşti

   Recomand oricărui elev sau student volumul IV din publicistica lui Mircea Eliade, Virilitate şi asceză( Humanitas, 2008). O carte senzaţională despre preocupările unui tânăr dintr-o lume de mult apusă, care nu pare să se întoarcă. Volumul cuprinde articolele publicate de Mircea Eliade în anul 1928, pe când avea doar 21 de ani, înainte de plecarea sa în India. Articolele au subiect variat, deseori un caracter polemic, deseori sunt manifeste şi îndemnuri către cei pe care autorul îi considera generaţia lui. Toate se caracterizează prin stilul literar impecabil şi printr-o bogată cunoaştere a subiectelor tratate. Multe dintre articole vorbesc despre scriitori, curente literare, cărţi noi apărute în străinătate, lucru care poate crea o impresie asupra nivelului cultural al celor care citeau pe atunci presa. Nu putem afirma că toţi erau devoratori de critică sau filosofie, dar preocupările multora tindeau în această direcţie. Un ziar de mare tiraj, Cuvîntul, îşi permitea să publice articole bogate in conţinut cultural, ştiind că astfel nu îşi va îndepărta cititorii, ci din contră, îi va apropia.
   Acest articol nu se doreşte o recenzie. Mărturisesc că de astfel nici nu am încheiat lectura volumului, ba chiar am ajuns doar la jumătate. Subiectul e destul de vag, despre preocupările noastre, ale tinerilor, despre dezorientări, internet şi multe altele. Nu cred că greşesc dacă îmi pun o întrebare: suntem oare noi o generaţie? Eliade însuşi ar fi derutat dacă ar trebui să dea un răspuns. Generaţia noastră, a celor născuţi după Revoluţie ( sau după Lovitura de Stat, fiecare cum doreşte), nu pare să aibă nicio unitate în nimic. Suntem împărţiţi în obiective, în gusturile muzicale atât de variate, în maniere, iar în final în scopul pentru care luptăm. Cei din  vechile generaţii ne împart în două categorii: cei care citesc, şi cei care au renunţat la acest obicei, din raţiuni închipuite. Nu cred că Mircea Eliade îşi putea închipui o generaţie de orăşeni care să nu fi pus mâna pe carte. În multe articole vorbea despre experienţa pe care o dau anumite cărţi, anumite lecturi, criticându-i aspru pe cei care preferau autori facili. Un articol în special ( p.66) vorbeşte despre cinci cărţi care ar trebui citite într-un an, cărţi grele, profunde, din care nu am citit nici una şi nici nu cunosc pe cineva să le fi citit. Putem oare vorbi de o generaţie când atâţia tineri nu doar că nu caută experienţele spirituale, singurele care deschid, în opinia lui Eliade, valorile spirituale (p.85), dar nici nu-şi propun acest lucru, preferând bezna ignoranţei. Ce ne poate uni pe noi ca generaţie? La nivel intelectual, poate nimic. Suntem împărţiţi, repartizaţi pe prea multe paliere, cu mentalităţi diferite. Atunci era altceva, o oarecare omogenitate. Elitele şi gusturile lor erau imitate, astăzi acestea au dispărut sub un val de mediocritate promovat de tabloide. Şi odată cu ele, un întreg complex de valori. Aş vrea să mai văd tineri pricepuţi la pictură, capabili să emită opinii pertinente despre o operă de artă. Sau pricepuţi la literatură, la teatru. Suntem puţini cu astfel de preocupări, şi suntem izolaţi.  Mediul în care ne trăim ne oferă mult prea puţin pentru a ne dezvolta iar plecarea din ţară devine pentru mulţi o opţiune din ce în ce mai atrăgătoare.
   Nu doresc să divaghez foarte mult. Problemele culturale cu care se confruntă gerneraţia mea (căci cel puţin la nivel cronologic constituim o generaţie) sunt mult prea complexe pentru a putea fi dezbătute în acest articol. Ar fi necesare mult mai multe, iar o analiza care nu se sfârşeşte cu soluţii este inutilă. Despre soluţiile pe care eu le consider posibile pentru răspândirea lecturii în rândul tineretului voi vorbi în alte articole. Altundeva doresc să ajung, la internetul care contituie o cauză a acestei decăderi. E paradoxal dacă ne gândim că tot prin internet avem acces la (cel puţin teoretic) întreaga gamă de informaţii a lumii. Sună bine, dar oare e adevărat? Citindu-l pe Eliade am fost şocat de bogata documentaţie pe care o avea asupra oricărui subiect tratat, cu o cunoaştere amănunţită a publicaţiilor străine şi a tuturor lucrărilor de referinţă. Asta fără a umbla pe Google sau pe Wikipedia. Totul obţinut din acele gadget-uri pe care din ce în ce mai mulţi uită să le folosească, lipsite de mouse sau de vreo funcţie de căutare, care au alimentat setea de cunoaştere a omului şi, cred eu, o vor alimenta încă multă vreme: cărţile.
   Perioada romantică a internetului a trecut. Părinţii noştri, cei mai în vârstă, încă îşi mai pot permite să se lase fascinaţi de magia informaţiei fără limite. Tinerii nu mai au voie. Internetul trebuie văzut ca ceea ce este în esenţă: o simplă unealtă. O sabie cu două tăişuri, cu care prea mulţi ajung să se taie. Această unealtă este vitală în multe alte domenii dar nu are voie să intervină în procesul educaţional. Sau cel puţin nu în măsura în care intervine acum. Sunt prea mulţi profesori care îşi trimit elevii pe internet după surse, în loc să ofere clar o carte, cu precizarea eventual a paginilor pe care trebuie să le parcurgă. Internetul nu va oferi decât informaţii facile, uşor de digerat, mult prea uşor de preluat, care în nici un caz nu va fi asimilată. Iar prin aceasta se strică multe. Dispare obiceiul de a citi, bucuria de a descoperi o informaţie din mai multe surse, de a cerceta, sentimentul că ai realizat ceva ce este al tău, doar al tău, şi nu poate fi modificat de nimeni. Folosit astfel internetul încurajează furtul şi copierea mecanică, promovează  indiferenţa faţă de drepturile de autor care nu are cum să ducă către lucruri bune. Eu sincer cred că multe lucruri se vor schimba în viitor şi că filmele sau muzica ce astăzi circulă necontrolat, vor fi aspru restricţionate. Altfel va dispărea orice respect pentru dreptul de autor, lucru pe care societatea nu are cum să îl permită. Utilitatea internetului stă altundeva, în comunicare, economie, domenii care au fost schimbate radical de noua tehnologie. Educaţia trebuie făcută cu materiale sigure, elaborate de specialişti, care costă bani şi nu pot beneficia de gratuitatea pe care fiecare o caută online.
Mult prea mulţi adulţi sunt fascinaţi de internet tocmai datorită acestei revărsări de informaţii. Ar trebui poate înţeleşi, vechiul regim nu le-a permis acest lux, şi acum refulează. Dar tuturor celor care au impresia că se documentează temeinic de pe internet le recomand volumul de mai sus. Pentru a vedea ce însemna adevărata documentare şi care erau rezultatele. Până atunci, eu mă întorc la citit...