Un roman excelent pe care l-am terminat azi şi care îmi întăreşte ideea că singurul rol al presei este acela de a împărţi cărţi ieftine. Bine, ştiu, generalizez când doar vreo două ziare fac asta, dar eu pe alea le cumpăr. Thérèse Desqueyroux e primul roman pe care l-am citit de François Mauriac, laureat al premiului Nobel pentru Literatură. Când l-am cumpărat, acum câteva săptămâni, m-am mirat cât este de scurt. Are abia 141 de pagini, iar în formatul de buzunar pare minuscul. Cu toate astea, e genul de carte pe care n-o mai laşi din mână.
Povestea e captivantă încă din primele pagini. Romanul debutează cu imaginea Thérèsei ieşind de la propriul process, fiind acuzată că şi-ar fi otrăvit soţul cu soluţie Fowler ( Arsenic). Tatăl ei, un politician ambiţios, şi avocatul plătit de el discută lângă ea despre cât de bine s-a terminat procesul, ştiind amândoi că acuzaţia era adevărată. Pe drumul înapoi spre casă, cu trenul, Thérèse rememorează toată viaţa ei de până atunci şi încearcă să descopere motivele pentru care a încercat să-şi ucidă soţul, pe Bernard. Monologul ne plimbă prin întreaga ei viaţă, pe la începuturile căsătoriei cu bărbatul pe care nu-l iubea, dar cu care s-a măritat dintr-un vag spirit practic, combinat cu prietenia pentru sora sa vitregă. Thérèse este o fiinţă duplicitară, se preface că-şi iubeşte soţul şi că este de acord cu valorile înapoiate ale familiei sale, în acest scop chiar încercând s-o convingă pe Anne, cumnata şi prietena ei din copilărie, să renunţe la dragostea pentru un vecin de-al ei, Jean Azévédou, cu care familia nu era de acord. Când o convinge pe Anne să plece într-o călătorie cu familia ea rămâne să vorbească cu Azévédou. Tânărul o impresionează prin cultura sa vastă şi îi trezeşte dorinţe de independenţă. Plecarea lui şi naşterea ( Thérèse a rămas înşărcinaşă încă din luna de miere ) fetiţei ei, marie, o decepţionează profund, determinând-o să se închidă în ea. În acest timp, soţul ei a început să ia picături Fowler, pentru inimă, cu care trebuia să fie foarte atent, căci în cantitate mare puteau produce decesul. Un accident al lui Bernard, care a luat o doză dublă într-o seară, îi dă ideea macabră Thérèsei. Zeloasă, ea falsifică nişte reţete şi îşi otrăveşte încet bărbatul, în timp ce se prefăcea că-l îngrijeşte. Un specialist de la Paris află însă de reţetele falsificate şi soţia lui Bernard devine primul suspect. Acesta o acoperă în timpul procesului deşi ştia adevărul.
Ajunsă acasă la soţul ei, Thérèse realizează că viaţa ei s-a schimbat. Bernard, pe care înainte îl domina, o ameninţă că are dovezi împotriva ei şi că o va da în vileag dacă nu-I va respecta condiţiile. Thérèse este izolată într-o singură cameră, pe care poate părăsi doar duminica, la biserică, şi în păduri. Nu are voie să primească pe nimeni în rest şi va ieşi cu soţul ei doar la întruniri pentru a da impresia unei familii unite, idee la care Bernard ţine mult . Izolată, ea ajunge să trăiască doar cu vin şi ţigări, mâncând foarte puţin, până ajunge scheletică. Nu-şi mai părăseşte nici măcar patul, visând, plănuind, imaginându-şi situaţii imposibile cu ea la Paris, în cercuri înalte. Situaţia i se schimbă când primeşte o scrisoare de la soţ, prin care i se cere participarea la o reuniune de familie, cu ocazia logodnei Annei. Ea surprinde audienţa prin aspectul ei şi-l determină pe Bernard să-şi schimbe hotărârea şi s-o lase liberă, la Paris, urmând să se întâlnească doar în situaţii speciale, doar de ochii lumii. Dialogul final dintre cei doi este savuros, deoarece Thérèse nu e în stare să-i spună soţului de ce a vrut să-l omoare iar acesta realizează că a găsit soluţia cea mai bună. O carte savuroasă, al cărei personaj va mai apărea în alte povestiri ale lui Mauriac, pe care abia aştept să le citesc. Lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu