Dulce ca mierea e glonţul patriei

   Îmi place Petru Popescu încă de vara trecută, de când am descoperit Prins într-o benzinărie din Sibiu. De atunci am mai citit Supleantul şi am terminat recent Dulce ca mierea e glonţul patriei, un roman scris după Prins, care s-a bucurat de un real succes în  anii '70, înainte de fuga autorului în SUA. Ca-n Prins, personajul principal, care de data asta este şi narator, nu are nume. Numai că de adata asta suntem mai apropiaţi, în cartea de mai sus era vorba de un inginer, aici e de un profesor de istorie. Care face o şcoală de ofiţeri, undeva lângă Bucureşti. Un personaj aşa cum îmi place mie: intelectual, cu o mare pasiune pentru disecarea propriilor experienţe, care mereu şi mereu caută să se descopere. Cel mai probabil Popescu a înfrumuseţat instituţia armatei căci nu mi s-a părut că bate deloc cu poveştile tatei. Dar asta, până la urmă e şi normal. Sunt descrise interesant orele de instrucţie, cu armamentul din dotare, akm-ul, puşca mitralieră, baioneta, plantoanele, sedinţele de tragere, arestul. Ofiţerii lor mai bătrâni au trecut toţi prin al doilea război mondial, mulţi pe frontul de est, lucru care mi se pare curios, sincer. Mai apar în roman amintirile unui unchi al protagonistului, care a luptat pe ambele fronturi şi a făcut opt ani de prizonierat, alături de alţi camarazi care apar şi ei, într-un episod unde îşi povestesc păţaniile, deapănă amintiri şi se întreabă de ce noua armată a RPR n-a  mai avut nevoie de ei. Cred că acest episod a contribuit decisiv la succesul cărţii, în anii nu se putea vorbi de luptele României pe Frontul de Est, împotriva URSS. Mă cam mir cum de l-a lăsat cenzura să apară. Sincer, nu prea înţeleg cum lucrau cenzorii ăştia de fapt. Eu, când am citit Cel mai iubit dintre pământeni, m-am mirat că un singur rând dintr-o aşa o carte a putut apărea înainte de '89.  Mă rog, eternele mele divagaţii.
   Cum era de aşteptat, a mai apărut şi o femeie, misterioasa Laguna, de care tânărul se îndrăgosteşte, dar despre care nu mai zic nimic. E un episod savuros şi vreau să vă las să-l descoperiţi singuri. Asta e chiar o carte care merită, zic eu, citită. În ciuda titlului care şi mie îmi aducea a propagandă. NU e deloc un roman propagandistic, după tipicul comunist, cu patrie, patriotism, lupte sângeroase şi apărarea gliei scumpe.  Păcat că n-am acum inspiraţie să-i fac o recenzie mai bună şi mai mi-e şi lene să găsesc un fragment de pus pe aici. Va trebui, aşadar, să mă credeţi pe cuvânt. Promit solemn recenzii mai bune :D. Lectură plăcută!