Iubim

    Stau şi mă întreb ce pot scrie despre Iubim a lui Octav Dessila. Tocmai am terminat-o şi mi-am propus să-i fac şi recenzia. După cum mă cunosc, deşi e două noaptea, n-am să mă culc până n-o chiar fac. Am scris acum câteva zile despre pragul critic de 50 de pagini şi despre faptul că nu o recomand. Ar trebui să retractez: o recomand, dar doar celor iniţiaţi, răbdători şi cu un pic de dragoste pentru limba moldovenească mai veche. De preferabil să le placă şi Ionel Teodoreanu, singurul autor cu care parcă îl pot compara, la nivel de limbaj. Ah, încă un lucru: cartea are trei volume. Se recomandă cititori experimentaţi.  

    Sincer să fiu, mă aşteptam la un pic altceva, mai în genul lui Mircea Eliade sau Camil Petrescu. La alt limbaj, să fiu mai exact. Dacă stau să mă gândesc, pragul de 50 de pagini este necesar doar pentru a te obişnui cu limbajul. Sau cam aşa a fost la mine. O limbă moldovenească, plină de inversiuni, sonoră, atât de străină încât am citit pasaje întregi de două ori. Cel puţin la început. Probabil sunt prea familiarizat cu literatura bucureştenilor interbelici astfel că mă încurcă termenii ,,cucoane”,  ,,cuconiţă”, după fiecare nume. Astea sunt, la urma urmei, nimicuri, nu au de ce sta în calea lecturii.
    Acţiunea prinde repede. În Iaşul anilor '30, profesorul Neculai Brateş este o celebritate datorită romanelor sale şi a conferinţelor pe care le ţine la Universitate, foarte populare printre studenţi. La 42 de ani duce o viaţă boemă, petrecând mult timp în cârciumile ieşene, alături de cel mai bun prieten al său, cuconul Stejărel Racotă. Un prieten bun al celor doi este fostul preşedinte al tribunalului din Iaşi, cuconul Costăchel Boian. Fiica acestuia, Dana, elevă de liceu, se ataşează mult de Brateş, între cei doi înfiripându-se o prietenie frumoasă. Frére Culai, va ajunge treptat o persoană indispensabilă Danei, care îl cheamă la ea pentru tot felul de pretexte. Treptat, se îndrăgosteşte de el, în ciuda diferenţei de vârstă, a aspectului dezordonat al lui Brateş şi a unui tânăr frumos, Dodo Cudalbu, care îi dădea târcoale. Brateş simte acelaşi lucru dar, conştient de diferenţele dintre ei, mai ales de vârstă, încearcă să-şi reprime sentimentul. Stejărel Racotă, un bătrânel spiritual, foarte pasionat de Iaşul vechi, îl sfătuieşte să lase totul pe mâna destinului. În acest timp, Dana mărturisea părinţilor ei că-l iubea pe Frére Culai, porecla dată de ea lui Brateş, şi că este hotărâtă să se mărite cu el. Cunoscându-l pe Neculai Brateş şi văzând hotărârea fiicei lor, cuconul Costăchel şi cucoana Roxana acceptă căsătoria celor doi. Acesta ar fi finalul volumului I. Cum eu nu prea ştiu să fac recenzii, mai bine mă opresc din povestit cartea. Să nu uit doar să spun că Brateş mai era iubit şi de o colegă de liceu a Danei, Aniuta Golub. Atât . Sunt multe lucruri care se întâmplă în roman, dar nu vreau să le dezvălui. Aşa e când sunt multe volume. Dacă le-aş dezvălui, aş strica poate surpriza cuiva şi ar fi păcat. Doar de asta nu citesc nici eu prefeţele. Tind să povestească ceea ce eu nici n-am început să citesc.
    Dragostea e oarbă. Acesta ar fi mesajul cărţii şi pentru asta o recomand.  Dragostea nu ţine de nimic şi apare spontan, din neant, fără ca nimeni să-i cunoască cu adevărat izvorul. Am tăcut. Lectură plăcută!